Despre noi - Context Juridic
Participarea minorităţilor naţionale la viaţa politică şi socială a statului-gazdă, dar şi a propriei comunităţi este stipulată în următoarele acte normative: paragraful 35 al Documentului de la Copenhaga din 1990, articolul 2, paragrafele 2 şi 3 ale Declaraţiei ONU referitoare la minorităţi din anul 1992 şi conform articolului 15 al Convenţiei Cadru a Consiliului Europei pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale din 19943. Este vorba de crearea acelor condiţii necesare realizării procesului de participare a minorităţilor în condiţii egale la viaţa politică şi socială a statului de care aparţin sau pe teritoriul căruia se află.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene vine în completarea acestor acte normative, în special prin Articolul 21 Nediscriminarea: „(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală” şi Articolul 22 Diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.
Carta a căpătat valoare de Lege Europeană, fiind inclusa în Tratatul de la Lisabona care a fost semnat de 25 de Statele Membre ale UE (cu excepţia Poloniei şi a UK) la 13 decembrie 2007, intrând în vigoare la 1 decembrie 2009. Începând din 2001, Parlamentul European prezintă, în fiecare an, un raport care analizează măsura în care drepturile enunțate în Cartă sunt respectate.
Despre noi - Context Istoric
Deşi romii sunt cetăţeni români, şi au fost prezenţi în România de peste 600 de ani, mulţi având limba maternă limba română, ei sunt încă văzuţi, de multe ori, ca străini, pentru simplul fapt că arată diferit. De menţionat este faptul că mulţi romi şi-ar fi continuat migraţia spre centrul Europei, dacă nu ar fi fost ţinuţi în sclavie în Ţările Române (ca dovadă faptul că mulţi au plecat după abolirea sclaviei). Romii sunt consideraţi, în mod greşi, drept invadatori, când de fapt situaţia este exact inversă, dictată de un destin istoric deosebit de aspru, imposibil de negat sau ascuns: romii au fost obligaţi să rămână pe teritoriul actual al României, prin forţă/ sclavie / violenţă.
Romii au suferit abuzuri greu de imaginat sub robie, în toate Ţările Romane, iar poporul român are toate motivele istorice, spirituale, legale şi politice să accepte comunitatea actualei şi viitoarei generaţii de romi de cetăţenie română, ca aparţinând de drept poporului român, abandonând orice atitudine xenofobă sau anti-etnică, pentru totdeauna.
În anul 2018, ne aflăm în cel de-al 162-lea an de la eliberarea romilor din sclavie, sub influenţa directă şi nemijlocită a Diasporei Române Progresiste de la acea vreme, mult mai civilzată, umană şi educată decât boierii (stăpâni ai robilor) rămaşi pe meleagurile feudale, unde nici ţăranul român autohton nu o ducea prea bine şi nu era tratat cu o prea mare diferenţă faţă de robi: "În programul progresist al Revoluției din 1848 se cerea dezrobirea țiganilor. Aarhimandritul Iosafat Snagoveanul, luând parte la această revoluție, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Țara Românească, ajungând la Paris, unde a înființat prima capelă românească, în anul 1853.
"Așadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova și în 1856 în Țara Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii țiganilor, fiind prima mare reformă socială, când cetățenii aceleași țări aveau aceleași drepturi, fără nici o discriminare. La puțin timp, în 1865 s-a desființat sclavia și de pe tot teritoriul Statelor Unite în urma Războiului Civil American." (Sursa: Wikipedia).
Din nou, istoria a lovit crud în romi, atunci când, contrar culturii originare şi aplecării lor naturale spre activităţi artistice paşnice, ei au fost obligaţi să contribuie ca soldaţi (uneori ofiţeri, cu grade câştigate prin demonstraţie înaltă a onoarei şi sacrificiului în serviciul patriei) la cele două războaie mondiale, în armatele romane. Tendiţa generală era să se „şteargă” identitatea etnică a eroilor romi, ei fiind trataţi pe picior de egalitate doar la nivel personal, fără însă a permite acestor modele de bune practici să răzbată în presa vremii ca exponenţi ai valorilor umane, sociale, sportive, militare şi culturale aparţinând comunităţii rome. Spre ruşinea societăţii româneşti, acest lucru se întâmplă chiar şi în zilele noastre.
Dizolvarea identităţii în „masa mixtă etnică” a folosit în mod temporar decidenţilor politici să-şi îndeplinească unele obiective strategice, legate de managementul resurselor umane talentate şi abile, recompensând generos indivizii selectaţi, însă fără a permite acestor modele umane să ajute imaginea comunităţii în ansamblu ei.
Nu în ultimul rând, romii au fost victime ale unor atrocităţi de o violenţă imposibil de imaginat, rămase în istoria lumii ca o filă de lectură dintre cele mai greu de citit, alături de evrei. Mărturiile Holocaustului din cel de-al doilea razboi mondial sunt de- a dreptul înfiorătoare. Regimul nazist impus de antonescu în România a fost încă o parte a unui destin istoric crunt, pentru romi. Regimul antonescu a dictat, printre altele, Genocidul din Transnistria, care reprezintă un holocaust mai degrabă uitat, majoritatea analizelor istorice şi media concentrăndu-se pe crimele împotriva umanităţii savârşite mai mult la Auschwitz, Birkenau şi în alte locuri ale groazei şi torturii.
